Caut definiție pentru „muzica românească”

Cred că e prima dată când mă bucur că nu lucrez în radio pe un post care ar presupune să fac eu playlistul. Pentru că aș fi în dileme mari legate de legea asta cu 40% muzică românească la radiouri.

Nu m-am ascuns niciodată, nu sunt patrioată, dar nici nu am cu ce. Dacă aș fi în situația pe care am zis-o mai sus, nu aș avea idee cum să fac să mulțumesc și capra și varza.

Și aș avea două variante. Fie să îmi schimb formatul radioului în AC, dacă nu e deja așa, pentru că aș avea de unde alege. Piesele românești mai vechi chiar aveau versuri în română. A doua opțiune e să merg cu piese mai mult sau mai puțin recente, presupunând că muzica românească înseamnă muzică produsă de români în România. Dar nu mai văd rostul unui asmenea efort, când urechile ascultătorilor mei ar fi invadate tot de versuri în portugheză, engleză, spaniolă  etc.

Eu chiar încerc să nu fiu Gică Contra, dar zău că nu pot.  Sunt ca frații telecomandă când vine vorba de legi, politică și alte de astea, dar chiar nu știu la ce ne ajută. Suntem noi naționaliști deodată, dar nu avem cu ce. Muzica româneasca din ultima vreme nu numai că sună toată la fel, dar dacă moderatorul nu pronunță numele artistului, nici măcar nu știi dacă epiesa e  românească sau braziliană.

Dacă ne gândim la Fizz, nici dacă spui cine interpretează un single nu scoți măgarul din ceață.  De le Fizz la Bob Taylor, mie nimic nu îmi sună neaoș, sau măcar aproape de țigăneasca-soră-cu-româna.

Mă declar învinsă, depășită de situație și întreb: ce înseamnă muzică românească?

Anunțuri

2 comments so far

  1. george on

    muzica romaneasca = fail

    exceptie cateva nume mai vechi si mai noi


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: