După ce ai cucerit cetatea, intri în ea încălțat

Mi s-a întâmplat de multe ori o chestie care, până de curând, îmi părea ciudată.

De obicei, îmi place să fac lucrurile de una singură pentru că urăsc să depind de cineva. Dar mai sunt și situații în care îmi dau seama că am nevoie de ajutor. Le urăsc, repet. Primii oameni la care mă gândesc sunt, evident, cei apropiați, cei de la care se spune că îți poți permite să ceri ajutor.

Nu mică mi-a fost mirarea să constat că de multe, multe ori, ajutorul vine de la cine nu te aștepți deloc, de la ultimul om din lista de „sună atunci când arde țara și ți-a râmas pieptănul în părul încâlcit”. Zic că mi s-a părut ciudat și nu mi se mai pare pentru că am impresia că am găsit și explicația.

Cei apropiați cred că, exact din cauză că îi cunoști și te cunosc, își pot permite să te amâne, că doar îi știi de atâta timp, nu ai cum să te superi că te refuză. Sunt nepunctuali sau nu se țin de  cuvânt din aceleași motive, că doar ești o drăguță și iși permit să apară cu 10 minute mai târziu, când deja ți s-au tocit degetele de cât le-ai bătut de bara din stația de tramvai.

Cu un om care nu te cunoaște prea bine, lucrurile stau cu totul altfel. Din cauză că relația nu s-a rodat, e mult mai atent la cum te tratează: se ține de cuvânt, ajunge la timp, dacă nu știe el ceva ce îl întrebi sună un prieten ș.a.m.d. Pentru că e încă în luptele de „cucerire a Constantinopolului”, cum obișnuia să îmi descrie mie cineva perioada în care încerci să intri în grațiile altcuiva. Îți lustruiești armura  ca să se poată oglindi „cetatea” în ea.

Concluzia mea e că, dacă aș fi genul de om care nu se descurcă singur mai mereu, aș încerca să am în agenda telefonului cât mai multe persoane pe care să nu le întreb prea multe detalii personale. Să îi sun la Paști, Crăciun, de ziua lor și când am nevoie de ajutor. Pană la urmă, ce definește atributul de „apropiat” al celui de lângă noi, omul pe care ne putem baza, sau omul în care ne putem oglindi liniștiți?

Anunțuri

6 comments so far

  1. sir_drinkalot on

    sa cuceresti Constantinopolul e joaca de copii mici. sa intri in gratiile cuiva abia e o provocare adevarata

    • museneeded on

      :)Așa cum a pus acel cineva metafora în discuție, e foarte valabil. Îți permiți să greșești abia după ce ești sigur de victorie.

  2. mai bine DOI on

    Eu sugerez să scrii mai des, acum că e vacanță.

    Așa-mi place ideea titlului! 😀 Și poate ar fi fost și mai puternic impactul, dacă ar fi fost întrebare. 🙂

  3. Cougar on

    oh, this is old news. human nature is about being selfish and opportunistic. one abuses people on which one has emotional leverage. that’s why kids are giving their parents such hard – and fully aware of – times: that’s their closest spot to unconditional love, they know they can get away/forgiven with almost anything.
    anyway, better late than never.

    • museneeded on

      Merci de „heads’up”, dar de ce nu ai scris in romana toate astea? Veche sau nu, eu acum am deznodat problema. So…toate la timpul lor. Se cheama experienta.

      • Cougar on

        am momente şi momente.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: