Archive for the ‘No biggies’ Category

La Comedie – o cafea la scena

Daca ati fost prin tarile din vest, probabil ca ati si avut ocazia sa intrati intr-unul din baruletele acelea stramte, cu o lumina difuza, dar cu atmosfera intima si primitoare.

Undeva pe strada Sfantul Dumitru, in forfota Centrului Vechi, la o usa ingusta si destul de slab luminata, e intrarea intr-o cafenea care mi-a amintit foarte mult de localurile occidentale, in care poti sa iesi la fel de necunoscut precum ai intrat.

Centrul-Istoric-Cafeneaua-La-Comedie-16Centrul-Istoric-Cafeneaua-La-Comedie-1

La Comedie gasesti un farmec aparte.  Nu neaparat din asemanarea cu localurile din vest. Multi fug de asemenea similaritati. Dar e un loc in Centrul Vechi in care muzica e mereu buna, iar mesele micute  si luminile colorate inchis iti permit sa razi cu gura pana la urechi, fara nicio jena.

Ai multe sanse sa te simti bine primit aici, Cocktail-urile pe baza de cafea sunt cu sentiment: Mocachino nu vine pe masa fara o inimioara de ciocolata desenata in frisca si cafeaua in straturi iti permite sa ramai cu un gust de caramel in gura – dulce si de durata.

Cu toate ca ii zice cafenea, La Comedie e mai degraba un barulet cu un meniu destul de variat. Poti sa bei linistit si bere, vin sau cocktail-uri cu grade, nu doar tarie din cofeina. Numele ii vine de la Teatrul de Comedie, in care dai imediat ce ti-ai terminat bautura.

Preturile sunt ceva mai mici decat cele obisnuite in Centrul Vechi, avand in vedere ca cel mai ieftin cocktail e 11 lei, berea e in jur de 6-12 lei si vinul fiert e 9 lei.

La Comedie nu e tocmai locul in care sa mergi cu gasca de neastamparati. Dar peretii tapetati de imagini retroactive ale pieselor de teatru jucate vizavi creeaza cadrul perfect pentru depanat amintiri cu un prieten vechi.

(surse foto: centrul-istoric.net)

Anunțuri

Nu cred în răzbunare

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Așa zicea Legea Talionului, nu?

Mi-a fost dat să cunosc oameni care, atunci când li se face un rău, primul lucru pe care îl fac este să caute răzbunare. Și reușesc, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu. Și abia după ce se răzbună, își permit luxul de a se retrage într-un colțișor, pentru a-și linge rănile. Mă fascinează, dar mă și obosește jocul lor, din care nu reușesc să învăț nimic.

Citește în continuare

Să nu vă prind cu felicitări azi!

La fiecare 1 iunie mă enervez. Pentru că e ziua în care mi se confirmă faptul că ne place tare să fim ipocriți. Și nu ratăm nici o ocazie.

NU E ZIUA NOASTRĂ! O dată în viață ar fi drăguț să ne dăm mai puțin importanți și să îi lăsăm pe adevărații copii să fie importanți. Știu că noi, adulții, facem universul lor să se învârtă, dar să nu lăsăm ideea asta să le fure bucuria de a fi ei, copiii, în centrul atenției astăzi.

Citește în continuare

Contez pe 2012 să schimbe lumea pentru mine

Uneori, oameni de la care ai pretenția că te-ar cunoaște, îți înșeală așteptările și te lovesc cu tot soiul de provocări. Cam cum a făcut și Diana cu mine, când mi-a transmis o leapșă dificilă rău: să zic eu cum aș schimba lumea.

Dacă se gândea puțin, își dădea seama că ideea asta, de a schimba lumea, presupune să faci planuri, să organizezi, să gândești pe viitor și să proiectezi. Sau, pe scurt, să visezi cai verzi pe pereți. Și nu prea mă pricep la asta.

Citește în continuare

Mai nou, sunt criminala…

Un tip in metrou, se aseaza langa mine, dupa ce ma priveste prin coltul ochiului, cu un zambet cam timid pe buze (tot in colt).

El: Oamenii care isi rod unghiile sau care dau din picior vor sa omoare pe cineva.

Ma uit la el sugestiv, surprinsa ca a constatat  asta si totusi intra in vorba cu mine.

Citește în continuare

Retrospectiva zilei

Pe zgomotul chicotelilor de ras ale Dianei, colega-mi de camera mica si a naibii, am tot incercat sa ma decid daca ziua de azi e una de sarbatoare sau  de comemorare.

Din ora in ora incerc sa reconstitui ce faceam pe vremea asta, in ziua asta, anul trecut.

La 7 eram in statia de tramvai, la 7 jumate in aia de metrou, la 8 jumate in aia de autobuz iar la 9 si cam jumatate, in aia de avion. La 11 decolam.

Citește în continuare

Un „to do thing” bifat

Un vis mic-mic, dar implinit:

 

Bifat

aburii victoriei

Urmeaza:

Citește în continuare

The big-scary city

Titlul suna mai bine in enFerea' de umbra ta!gleza, pentru ca voiam sa insinueze filmele horror, care ma cam distreaza pe mine. De fapt, lenea ma impinge sa caut calea mai scurta de a exprima o idee si anume: de cand am aterizat in Bucuresti, dupa ce am promis ca zbor de acasa, am primit tot soiu’ de descrieri care mai de care mai morbide ale orasului astuia. „Atentie! Acest oras nu este recomandat cardiacilor, bolnavilor de schizofrenie si de paranoia!”

Citește în continuare

In coma!

Maine se implineste o saptamana de cand:

  • nu am putut sa ascult nimic din ce s-a mai lansat nou in muzica si asta e ca si cum l-ai priva pe Becali de icoane;
  • am citit doar titlurile din presa, sau nu am citit-o deloc;
  • dau restart conexiunii la Internet din cinci in cinci minute, asta daca nu imi pica direct netul, fara sa mai depun eu eforturi;
  • stau cam tot cinci minute sa imi ataseze CV-ul in mail-urile pe care le trimit in vederea angajarii, in cazul fericit in care chiar mi se deschide mail-ul.

Citește în continuare

Instinctul de conservare e al naibii de ascutit!

Se pare ca atunci cand urmeaza sa faci ceva ce sigur e neplacut, corpul si mintea se unesc si te avertizeaza ca esti pe cale sa suferi. Se declanseaza un sistem de autoaparare care impiedica, prin metode nebanuite, derularea acelui eveniment deranjant…Sunt puse in functiune forte nebanuie si abilitati pe care nu stiai ca le ai! Cum ar fi sa dormi in plina zi, cand nu faceai niciodata asta, decat daca iti era groaznic de rau.

Citește în continuare